Faclia unui fir de iarba e stinsa de adierea taioasa a suflului vantului. Se pare ca sfarstiul s-a contopit cu un nou inceput, viata s-a unit cu moartea precum cerul s-a unit cu marea, inghitind pamantul intr-un abis inexistent. Cateodata se intampla ca speranta sa ramana ancorata in viata si astfel ajung neufragiatii unei tragedii pe propriul tarm al lumii interioare.
- S-a terminat? acelasi glas cald de odinioara imi incalzeste urechile si vibratiile delicate imi patrund ca prin efractie in inima.
- Pare-mi-se ca da! ... acelasi ton ironic, inodat cu lacrimi, era singura afectiune pe care eram dispusa sa o ofer.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu